Galeria de artă - vernisaj 25 mai 2022

Începând cu ora 10:00, autorii lucrărilor trimise, împreună cu cadrele didactice de la școli, vor avea acces la galeria virtuală.

Pentru a nu fi copleșiți de numărul mare de lucrări, am decis să deschidem secțiunile treptat astfel:

Miercuri, se vor putea vedea lucrările de la activitatea introductivă cu titlul "Muzica rațiunii"

Joi, vor fi accesibile și lucrările realizate pe tema "Bestiarul"

Vineri, deschidem secțiunea dedicată temei "Mozaic"

Sâmbătă vom completa galeria și cu lucrările din secțiunea "Inițiale decorate"

Nu ne ramâne decât să vă urăm vizionare plăcută!

Marea provocare - 14 mai 2022

Tema pentru secțiunea de Arte este "Inițiale decorate".

Termen limită 20 mai 2022, iar detaliile și ghiduri găsiți în pagina dedicată de aici.

Inspirație și spor la lucru!

Bareme de evaluare

Pentru secțiuneile Limba română și Matematică sunt disponibile baremele de evaluare, prin aceeași procedură și de la aceleași butoane (cele de mai jos). Toți elevii înscriși pot parcurge testele, iar după trimiterea răspunsurilor se vor afișa atât punctajele, cât și răspunsurile considerate corecte.

Parcurgerea baremelor nu reprezintă parte din competiție și nu se eliberează niciun fel de diplomă. Este o funcționalitate de consultare/clarificare.

15 mai 2022

S-au afișat baremele pentru probele de limba română și matematică.

14 mai 2022

S-a anunțat tema pentru secțiunea Arte, iar termenul limită pentru trimiterea lucrărilor este 20 mai 2022. Modalitatea de trimitere o găsiți la punctul 7 din metodologie.

S-au desfășurat probele de limba română și matematică.

13 mai 2022

S-a anunțat programul și s-au rectificat erorile de conturi identificate prin probele tehnice.

Calendar

Februarie 2022

Anunțarea proiectului pentru anul școlar 2021/2022

Martie - Aprilie 2022

Desfășurarea activităților de pregătire și activități în atelierul de artă:

  • Până pe 10 martie 2022, pot fi trimise lucrările realizate la Activitatea introductivă de la Arte.

  • Până pe 5 aprilie 2022, pot fi trimise lucrările realizate de echipe la Activitatea 1 - "Bestiarul", de la secțiunea Arte.

  • Până pe 5 mai 2022, pot fi trimise lucrările realizate de echipe la Activitatea 2 - "Mozaicul", de la secțiunea Arte.

  • Calendarele pe clase: Clasa a III-a, Clasa a IV-a, Clasa a V-a

Mai 2022

14 mai 2022 - Competițiile de limba română și matematică

Iunie 2022

Publicarea revistei proiectului